Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Hotnews
Anul şi data apariţiei: 22/11/2005
Tematica: transformarea sistemului electoral – problematica reprezentării minorităţilor în parlament
Categoria articolului: ştiri
Autorul articolului: Bety Blagu
Titlul articolului: Uninominalul Guvernului, contestat de Basescu la Curtea Constitutionala
Numărul fotografiilor: 0
Acces online: https://www.hotnews.ro/Actualitate/Politic/articol_2007594/Uninominalul_Guvernului__contestat_de_Basescu_la_Curtea_Constitutionala.htm=5251


Numele cotidianului

Presedintele Traian Basescu a depus miercuri la Curtea Constitutionala o contestatie pe marginea legii votului uninominal pentru care Guvernul si-a asumat raspunderea in cursul saptamanii trecute. Potrivit termenelor legale, Basescu ar trebui sa promulge legea cel tarziu pe 26 noiembrie, dar este putin probabil ca CCR sa se pronunte pana atunci.

Seful statului a anuntat dupa emiterea decretului pentru organizarea referendumului pentru votul uninominal ca nu va promulga legea Guvernului pana dupa plebiscit. El a precizat atunci ca se va folosit de toate prevederile procedurale legale pentru a amana promulgarea.

Articolul 29 contestat de catre seful statului la Curtea Constitutionala arata, la alineatul 16, ca “separat pentru Camera Deputatilor si Senat, fiecare partid politic, alianta politica, alianta electorala sau organizatie a cetatenilor apartinand minoritatilor nationale are dreptul de a propune o lista suplimentara la nivel national care va putea contine cel mult un numar egal de candidati cu numarul candidatilor inscrisi in toate colegiile uninominale."

Lista va fi folosita, se arata in proiectul Guvernului, pentru desemnarea reprezentantilor in Parlament doar in situatia in care numarul de voturi valabil exprimate dobandite ii permit sa obtina, conform algoritmului de repartizare prezentat la art. 48, mai multe mandate decat numarul candidatilor inscrisi in colegiile uninominale.

Traian Basescu si-a intemeiat contestatia pe articolul 62 din Constitutie care prevede ca Senatul si Camera Deputatilor "sunt alese prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat”. Altfel spus, candidatii de pe listele nationale vor intra in Parlament, potrivit proiectului Guvernului, fara sa fie votati direct, cum scrie in Constitutie, ci in urma unei redistribuiri.

Proiectul Pro Democratia prevede ca, in cazul in care un partid castiga peste 50% din mandate in urma votului uninominal in colegii, repartizarea celorlalte mandate se face prin asa-zisa lista nationala de rezerva, in functie de ponderea partidelor la nivel national. 

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.